EXCLUSIV | Noi detalii legate de americanii înjunghiați în Brăila. Patronul clubului se așteaptă ca aceștia să pună punct aventurii în România: „Cred că o s-o facă”. Motivul pentru care Bowie a fost transferat la București

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Noi detalii legate de americanii înjunghiați în Brăila. Patronul clubului se așteaptă ca aceștia să pună punct aventurii în România:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lumea sportului românesc s-a cutremurat sâmbătă noapte, când doi baschetbaliști americani, Darrel Bowie (25 de ani) și Joseph McClain (24 de ani), legitimați la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiați la o terasă din oraș. ProSport a stat de vorbă cu patronul clubului brăilean, Mircea Totolici, care spune că cei doi sunt în afara oricărui pericol, iar transferul lui Bowie la un spital din București a fost doar o metodă de prevenire, datorită unor complicații de care suferă sportivul la intestinul gros.

Totodată, Totolici se așteaptă ca cei doi să-și exprime dorința de a pleca din România după acest incident, dat fiind faptul că infractorul este încă în libertate. „Acum la 10 și puțin merg la spital la Brăila pentru a vedea ce e cu Joseph McClain exact. Am fost și ieri, starea este stabilă, am vorbit cu el. În București am un băiat care stă cu el și după ora 3 practic intră în dialog cu el.

Nu au leziuni care să le pună viața în pericol, acum, la ora actuală, sunt într-o stare stabilă amândoi. Iar transferul sportivului la București a fost doar pentru a preveni complicațiile, pentru că el a avut ceva și la intestinul gros, și am considerat că e mult mai bine acolo, pentru că și medicii și aparatura la București este mult mai bună ca la noi.

Cu cel de la Brăila am discutat, cu cel de la București, plecând cu elicopterul, nu am discutat. Am trimis un băiat care stă cu el, s-a luat legătura cu ei. Din punctul meu de vedere e clar că, după un astfel de incident, este greu să mai continue în echipa de liga națională și nu numai ei doi, și ceilalți. Acum vedem, e strict problema că nu a fost prins ăla, și ei se gândesc că se poate întâmpla din nou, ăla fiind în libertate.

Noi avem nevoie de serviciile lor, vă dați seama. Dar în condițiile în care ei solicită în mod personal și direct că vor să meargă acasă… Nu au solicitat, să spună ‘Mircea, vreau să plec’, dar cu siguranță, când vom ajunge la discuția aia, cred că o s-o facă, părerea mea”, a spus Mircea Totolici pentru ProSport.

De pe patul de spital, McClain a dezvăluit care a fost motivul de la care a pornit scandalul. Aceștia au fost victimele unor acte de rasism: „S-au luat la ceartă cu noi pentru că suntem negri. Nu aveau vreun argument, niciun motiv. Nu am spus nimic. Eram acolo și încercam doar să ne simțim bine„, a declarat McClain pentru Antena 3.

Atât Bowie cât și McClain le-ar fi declarat cadrelor medicale că dorescă să fie transferați la un spital din America. Cei doi sunt legitimați la ACS Cuza Sport Brăila de o lună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×